

Bine ai venit în portofoliul meu de voice-over. Cine sunt eu mai exact?
În ultimii peste 15 ani am făcut parte din echipe internaționale din domenii precum gaming, banking, fintech, healthcare și software development în roluri de QA, Business Analyst si Product Owner.
Munca mea a însemnat să ascult, să înțeleg, să pun întrebările potrivite și să transform idei complicate în mesaje clare pentru oameni cu perspective diferite. Am fost puntea dintre business și echipele tehnice, dintre nevoi și soluții, dintre oameni care vorbeau, uneori, “limbi” complet diferite, iar asta mi-a adus în timp un bagaj de cunoștințe foarte diversificat.
Dar, dincolo de cariera mea, a existat mereu o altă pasiune: vocea. Acesta este motivul pentru care am creat acest site.
Aici am adunat înregistrări realizate în contexte diferite, pentru a arăta versatilitatea vocii mele și felul în care mă adaptez fiecărui tip de conținut. Nu pretind că am deja experiență în radio. Îmi doresc însă șansa de a demonstra că am vocea, disciplina și dorința de a învăța într-un mediu în care comunicarea face diferența, iar radioul este locul în care vreau să folosesc toate aceste lucruri într-un mod care mă reprezintă cu adevărat.
Dacă ai ascultat înregistrările mele și crezi că vocea mea și-ar găsi locul într-o echipă de radio, mi-ar face plăcere să discutăm.
Sample-uri voice-over (Romana + English)
Sample-uri Radio / DJ / Stiri / Reportaje